Eu inca sunt la faza teoretica deoarece fetita are abia 6 luni. Teoria mea se bazeaza pe pedeapsa si recompensa. Pedeapsa e statul in camera sa mediteze la ce a facut si apoi (cand vreau eu) iese si discutam ce a gresit iar recompensa nu e niciodata materiala ci o plimbare (cu sania eventual), mers in parc la jucarii in week-end, ceva ce ii place dar faceti mai rar. Si...cel mai important...CONSECVENTA! Daca eu am spus acum sa se duca in camera pentru ca a gresit nu vine tata sau bunica si-l scapa de pedeapsa sau alta data nu-l pedepsesc pentru acelasi lucru. Copilul intelege prin asocierea cauza-efect "nu fac asta pentru ca ma pedepseste".
Nu e o rusine in cazuri exceptionale sa mergi la un psiholog, o prietena nu se mai intelegea cu fiica ei de 5 ani su dupa cateva sedinte cu psihologul si-a revenit copilul. Tot la fel, le-a recomandat consecventa si ca oricine greseste (chiar si parintii) sa fie pedepsiti (ei puneau un ban intr-o pusculita de fiecare data cand greseau, tipau, se enervau-si ei si copilul)
Dupa cum spuneam...sunt la teorie, peste vreo 6-10 luni voi descoperi daca merge si in practica. 
m-am trezit si eu dupa o saptamana...
bianca, la varsta asta nu poti sa pui copilul la time out...ca nu realizeaza...sa mediteze la ce? nu stie ce e aia frica, buba sau altele. plus de asta ce l-ar tine la colt/in camera lui?chiar si la 4-5 ani nu se poate spune ca mediteaza asupra a ceea ce a facut...el o sa se gandeasca doar la "cat mai e pana am voie sa parasesc coltul/camera si sa revin la jocul meu". oricum mai multu de 30 sec- 1 min...hai 2 nu iti sta locului
al meu are tot 1 an si 3 luni si inca mai functioneaza distragerea atentiei. il atrag pre ce vreau eu, pana la urma sa nu uitam cine pe cine creste. iar daca ma roaga nu insemna ca si primeste tot ce vrea. trateaza-l ca pe egalul tau, nu ca pe un copil. implica-l in tot ce faci.