Relatii si dinamica familiei

cam urat din partea sotului....sau poate doar a facut o glumita....sunt convinsa ca nu ti-a cazut bine oricum....

eu nu apreciez genul asta de "glume". de obicei barbatii inseala cu femei "noi", nu cu cele din trecut. nu te gandi la trecut, nu ai de ce. tu stii m bine ce fel de relatie aveti, sper sa fie bine.

atunci nu ai de ce sa iti faci griji...e interpretabil, zic eu, ceea ce a spus.  :"cu ea ma insuram"...si nu as fi fost atat de fericit cum sunt cu tine.... daca nu ar fi uitat-o, nu s-ar fi casatorit cu tine, parerea mea.....

sunt barbati care trec mai greu peste relatii care s-au terminat de mult. de ex, fostul meu prieten...ne-am despartit de 12 ani, mi-am cunoscut sotul acum 9 ani si de 4 ani m-am casatorit, am un copil....si el continua sa ma sune, sa-mi trimita mesaje. nu l-am incurajat niciodata, nu ii raspund la mesaje sau la telefon.....dar el inca e singur si mai spera....

nu stiu cum sa incep si eu povestea mea...sunt inca in stare de soc...

aproape ca si adryana....imi "dezvaluie" sotul...ca mai are sentimente pt fosta (de acum 10 ani)... :-((

si o sa incerc sa incep cu inceputul si sa va povestesc de unde a plecat totul...

trebuie sa povestecs cuiva ca simt ca explodez...

deci....suntem casatoriti de 5 ani jumate..si avem 2 copii minunati o fetita de 4.5 ani  si un baietel de 7 luni....

relatia noastra a fost perfecta..de vis ...cum mi se parea normal...totu a venit de la sine casatorie copii...si simteam ca sunt cea mai fericita....am simtit ca el e iubirea vietii mele si invers...cel putin pana mai acu ceva vreme (pt el)...

s-a intamplat ca dupa vreo 2 ani de la casatorie sa ne luam un ap. si normal cu imprumut la banca...rate greutati etc...dar nu conta ca ne descurcam cu chiu cu vai....

acum 2 ani la serviciu lucrurile nu pareau prea roze...noi fiind cu rate...am decis ca sotul sa plece inafara...cu un contract de aici...bani frumosi etc...desi noi nu eram pentru....si de parere ca unitatea familiei e pe primul loc...etc...principii idealiste...

toate bune....adica atat cat se putea...eu am ramas singura cu fetita....ne-am descurcat singurele cu gradi servici gospodarie...a fost ok...nu usor dar am trecut peste ..crezand ca asta este situatia ca am fost oarecum impinsi...ca luam niste decizii nu f. de acord cu principiile noastre...insa vezi suntem totusi dispusi sa afcem tot felul de sacrifici crezand ca ne va fii mai bine...nou si copiilor...

intr-o vacanta ....surpiza ...am ramas insarcinata cu al 2 lea copil....si am fost fericiti....desi ne gandeam ca nu era cel mai bun moment sotul fiind plecat eu fiind singura cu fetita de 3 ani....si gravida....dar am mers inainte....pana pe la 7 luni de sarcina cand am decis ca cel mai bine ar fii ca sotul meu sa seintoarca...

asta si pt ca a inceput sa sufere diverse atacuri de panica...credea ca face infarct...ca are probl cu inima...nu putea dormi....etc...

am zis ca bine rau cum ne-o fi...important e sa fim impreuna si totul va fi bine!

eu ma pregateam sa nasc...sotul isi facea anailizele...totul a decurs bine pt toti 3 adica sotul sanatos fizic...doar ca aramas cu ceva sechele legate de singuratatea si stresul fostului job (ing. in desert caldura mare deshidratare, etc cine are cunostinte poate stie ca e grea adaptatea la astfel de conditii)....eu am nascut norma...un baietel frumos...sanatos....totul parea ca isi reintra in normalitatea zilnica....familiala...

dar se pare ca totusi....sotul meu a fost depasit de situatii...sarcina mea la care nu aparticipat....venirea noului membru in  familie...streseul meu ca prospata mamica...si oarecum noi probleme...de gelozie cu fetita de 3 ani...m-au facut sa ma concentrez mai mult pe probleme copiilor decat pe cele ale sotului...

zilele au trecut noi incepuseram sa ne revenim...la program baiatul deja mai maricel....am inceput sa ne stabilim un program....incet incet ne-am invatat cu noile reguli si provcari..

doar ca dupa revelion...la o cearta banala...sotul incepe sa imi spuna ...ca nu ma mai iubeste...ca tot ce s-a intamplat l-a complesit....ca nu stie unde ii e locul...ca nu mai estie ce simte...ca ii trece prin cap ideea de a DIVORTA!!!

AM RAMAS SOCATA....si nu pot sa inteleg....

acum catva timp imi spunea ca ma iubea...si totusi a fost decat o falsa impresie....

incepand sa vorbim...printre certusi...si sa adem de unde a pornit...aflu si mai socata...ca pe vremea cand era el plecat s-a gandit la fost lui relatie de acum 10 ani care s-a terminat fara acordul lor....si se gandeste acum cum ar fi fost daca era ea in locul meu....

Fosta...este de fapt sora cumnatei....adica la un moment dat au fost 2 frati cu 2 surori...doar ca de relatia sotului meu cu fosta nu se stia....si ceilalti 2 le-au luat-o inainte....

cumnata a ramas insarcinata si inevitabil a urmat nunta...cei doi sotul meu si foata...fiind nevoiti sa renunte la relatie...pt ca teoretic erau neamuri...si mai ales la tara...nu era psibil asa ceva....

in fine s-au descapartit impinsi de situatie....ne-am cunoscut noi...a fost o dragoste pasionala...si am fot convinsi la vreema respecti va ca e iubire vietii si ca  e forever,,, pt amandoi....

ei acum dupa 10 ani s-a spulberat totul in cateva momente....si nu imi vine sa cred...

mai ales ca nu am simtit nimic...nu mi-a dat nimic de banuit....

el zice sa simte asa de atunci de cand era plecat si cain singuratatea lui si-a realanizat optiunile...doar ca fiind cumprins de evenimente nu a mai apucat sa isi exprime gandurile...

acum imi zpune ca e ..."gol" ca nu mai stie ce simt ca totusi....ceva mai simte pt mine....dar se pare ca si pt fosta...ca nu stie ca nu stie ....nimic....

am adus in discutie divorul...partajul etc....

lucruri pt mine total straine...

nu stiu cum sa ma comport ce sa fac..nu vreau sa ma vada fata ca ea deja stie si simte...daca sunt suparata....stam in aceeasi casa dar suntem fiecare in partea lui ....nu prea vorbim dect stricl necesar sau ne ciondanim....

stiu doar ca eu il mai iubesc...si nu stiu ce se intampla cu el...

e coplesit de toate...el inca e cu gandul la vremea cand ne-am casatorit.la libertatea de atunci la trairile si pasiunea pe care s-a stins putin..si e normal zic eu cel putin deocamtata...

ma gandeam ca la vara sa mergem undeva in concediu...sa nemai relaxam....dar se pare ca nu ne mai prinde ....

ne reveneam ma gandeam acum ca a mai crecut bebele....si ne intram in rutina....nu mai alaptez nu mai e dependent de mine...lucrurile evoluau inspre bine...pt noi ca cuplu..ma gandeam eu...insa a venit bomba...si nu stiu ce sa fac....

cine a mai trecut prin asta poate ma ajuta...

amscris un intreg roman...cred ac sunt si plictisitoare...dar nu am pe nimemi...nu am nici un ajutor...sunt singura....si trebuie sa spun ce simt...ca nu mai pot...

si nu stiu cat rezist asa...

sotul imi spune sa mai steptam putin...poate ...ii "revin" gandurile....sa putem lua o hotarate...

mi-e mila de copii de mine...mi-e ciuda pe situatie....ma gandesc cum o sa madescurc singura cu amandoi...si servici si casa...etc....

nu stiu....

cred doar ca al meu sot...nu s-a maturizat inca bantuie intre amintiri si incertitudini...a fost coplesit de toate....si eu de obicei m-am descurcat singurica...dar acum...e un soc prea mare....

nu stiu cum sa trec peste...

scuze daca am fost prea prea..lunga....asta e.... sper un sfat un gand....

salutari la toti si bebei sanatosi...

@ BVBrimas...atacurile de panica, depresia sunt intr-adevar f urate. si sotul meu a avut....doar ca eu am fost mereu langa el, l-am trimis la psiholog, a luat ceva pastilute.... nici el nu putea dormi noaptea, se trezea plangand, ma trezea si pe mine...credea ca are o boala incurabila...in fine, naspa! doar ca niciodata nu a fost vorba sa ne despartim, nu s-a gandit la asta.... dupa ce a venit bebe, la cateva luni a intrat din nou in depresie si nici nu putea sa se uite la bebe...ii era frica, nu stiu...a durat doar 1-2 zile...dar a consultat dr si iar pastile....acu e bn! cred ca sotul tau sufera de o depresie accentuata...sau poate ca depresia a trecut si au ramas doar efectele...frica de a avea o familie, 2 copii...nesiguranta asta a zilei de maine in care traim toti, teama ca va veni ziua in care nu vom mai reusi sa ne platim creditele, cum o sa ne crestem copiii????? sunt intrebari pe care un om aflat in depresie si le pune si negasind un raspuns, o speranta in mai bine, starea lui degenereaza in atacuri de panica...ca sa se calmeze, ii este mult mai usor sa se refugieze intr-un trecut in care nu avea responsabilitati, nu avea grija zilei de maine, nu avea credit, nevasta, copii...

pot sa te asigur ca sotul tau isi iubeste copiii mai mult decat orice, te iubeste si pe tine, doar esti mama lor...iti trebuie multa rabdare, foarte multa rabdare...incearca sa pastrezi situatia calma intre voi, gandeste-te la el ca la un om bolnav si poarta-te ca atare...barbatilor le place sa fie "cocolositi", sunt ca niste copii! poate il convingi sa mearga la un psiholog, poate mergi si tu, ca sa te faca sa intelegi prin ce trece sotul tau.....cred ca lucrurile s-ar aranja....stiu ca la noi e o rusine sa mergi la psiholog, trebuie sa fii "nebun", dar dincolo se practica...

deschide un nou topic pt problema ta, poate ca sunt si alte mamici cu probleme asemanatoare si pot sa-ti dea mai multe sfaturi, aici este intrebarea adryanei si nush cate raspunsuri o sa mai primesti.

iti doresc din suflet mult noroc si putere sa treci peste toate!

da merci anasha....multe situatii din cate spui ca ti s-au intamplat (adica sotului )sunt exact ca in cazul nostru...

cred si eu ca sufera de vreo depresie ceva (se leaga de trecut ca sa evite prezentul) nu stiu.... oricum nu vrea sub nici o forma sa mearga la medic...si o tine pe a lui...

stiu ca ii iubeste pe copii...dar e convins ca asa trebuie sa procedam ...adica sa divortam!!!

punct si de la capat...

zice ca oricum nu poate fi ceea ce ar trebui sa fie un sot...si ca merit mai mult ..asta e motivatia....ca nu poate sa imi ofere ceea ce merit...si nu poate sa minta sau sa se prefaca...

eu la randul meu nu sunt genul de om care sa fac compromisuri in situatii de genul asta...si cumva accept ca nu pot sa iau doar jumatati de masura...

asta este incerc sa ma calmez si sa ma resemnez!!!sa abordez altfel problema si sa ma gandesc la o strategie de viitor...la cum ma voi descurca cu copii...etc...

nu il pot obliga sa faca ceva impotriva vointei lui...trebuie sa simta ca si el vrea...

am deschis o noua tema..."Despre divort" ...merci de idee....poate asa mai posteaza mamici in situatii asemanatoare...

merci oricum de incurajari ..si sper sa mai vb