Da, ati inteles foarte bine. Un curs Lamaze clasic este structurat in sase sedinte, una dintre ele fiind cea de Puericultura. De asemenea, parintii pot opta sa faca si doar cursul de Puericultura, in cazul in care nu doresc un curs Lamaze.
De obicei, la acest curs participa si taticii, fiind foarte important si pentru ei sa invete despre nou nascut: cum arata el, prin ce transformari trece pentru a se adapta la viata extrauterina, cum il pot ajuta parintii astfel incat adaptarea sa-i fie mai usoara, cum trebuie ingrijit, care este regimul lui de viata, cand trebuie apalat la medic etc. In urma participarii la curs, tatal va primi un atestat care ii asigura prin lege 10 zile suplimentare de concediu pentru ingrijirea bebelusului (in plus fata de cele 5 care se acorda la nastere). Implicandu-se si tatal de la inceput, noua familie va fi mult mai unita si fericita.