Raluca Borza

Buna ziua draga mamica... adevarul este ca nu are o foarte mare importanta cand anume incepe sa inteleaga cuvintele unei povesti! Copii inteleg mimica, gestica, intonatia mult mai mult si mai repede decat suntem tentati sa credem... asta in primul rand, iar in al doilea rand povestea este un mijloc extraordinar de a invat cuvinte noi. Asadar, varsta conteaza mai putin! Mult mai importanta este capacitatea lui de a-si aduna atentia.... la un an deja puteti linistit sa incercati sa ii spuneti povesti foarte scurte. Poate ca nu va avea inca rabdare sa asculte pana la capat dar jocul de “scena” ii ajuta mult sa se adune. Nu fiti dezamagita daca va sta 1 minut sau doar 2 sa va urmareasca... aceasta perioada de timp va creste treptat! Succes!

Inteleg ca ati fost deja la un specialist... daca problema persista va trebuie sa va adresati insa unui psiholog si nu unui pediatru fiindca de cele mai mult ori, nu doar copii ci si adultii, nu constientizeaza si nu pot pune “punctul pe i” in privinta conflictelor ce se petrec la nivel psiho-emotional. In acest caz medicamentele nu sunt suficiente si trebuie rezolvata vulnerabilitatea la nivel profund!

Draga mamica,

 Intr-adevar, sa ai grija de un copil poate fi suprasolicitant. Modul de formulare a intrebarii indica clar aceasta stare :)… nu sunteti singura mamica… Prima etapa in a ajuta un pic situatia este…. Sa faceti un pas in spate si sa vedeti lupta de putere ce se da intre dumneavoastra si copilas. Acesta atitudine trebuie schimbata intai de toate… ideea ca trebuie sa il pedepsiti ca sa il dati pe brazda este ceva la care trebuie sa renuntati.

Disciplina adevarata incepe de fapt abia cu varsta de 2 ani. Pana atunci… nu aveti cum sa il rasfatati aratandu-I prea multa iubire si atentie (asa cum mai spun inca astazi unele bunici). Desi aceasta varsta a trecut, am mentionat si acest aspect fiindca, daca acesta este si cazul dumneavoastra si ati gandit la un moment dat astfel, este posibil ca micutul/micuta sa functioneze deja pe “baterii emotionale” descarcate. Pedeapsa nu face decat sa il/o descarce si mai mult si sa intrati in conflict inca si mai tare. Daca suntem de acord ca aceasta nu este o metoda de disciplinare, iata ce altceva puteti face:

 1.Inlatura si substituie: daca spre exemplu a luat ceva ce va apartine si a inceput sa rontai (margelele, sa spunem), apucati o jucarie din cauciuc pe care sa i-o dati la schimb spunand – “Uite aici ceva bun de rontait!”

2.Reparam impreuna – sa presupunem ca a varsat mancarea pe jos. In loc sa va enervati si sa il/o intrebati de ce a facut acest lucru, mult mai util si mai plin de invataminte este sa va asezati impreuna jos si sa strangeti. In felul acesta ii arati cum sa repare.

3.Rugati-l sa va ajute – adesea, exact pentru lucrurile pe care nu doreste sa le faca, este mai potrivit sa creeati un joc si sa il responsabilizati fata de ele. Spre exemplu, daca nu vrea sa stea in scaunelul masinii – puteti sa il investiti “sef al scaunelor” si sa verifice daca toata lumea s-a asezat in masina si si-a pus centura….

4.Managementul furiei – atunci cand are un acces de furie incetati sa ii mai vorbiti chiar in timpul furtunii emotionale. Nu va va auzi nimeni, si probabil ca va veti enerva si mai tare. Pastrati-va calmul orice s-ar intampla! Atunci cand se linisteste  reveniti la “locul crimei” ("obligatoriu!")si reparati impreuna ce s-a stricat (jucarii imprastiate de exemplu).

5.Reduceti “nu”-urile la cele care sunt strict necesare.

 Daca nu o scoateti la capat nici acum, este potrivit sa cautati ajutorul unui specialist care poate particulariza interventia pe nevoile dumneavastra relationale!

cu drag,

Psihoterapeut Borza Raluca Matilda

Draga mamica,

Am sa mentionez doar in treacat posibilitatea unui diagnostic de ADHD (Tulburare de Deficit de Atentie si Hiperactivitate) fiindca exista deja multa informatie in acest sens pe internet si chiar aici in site puteti gasi informatii foarte utile in raspunsuri oferite altor mamici.

Ma voi opri insa asupra unui aspect mai putin cunoscut de catre parinti si anume asupra faptului ca atentia se educa.

Exista o metoda numita “protocolul realizarii actiunii cu voce tare”. Cu ajutorul acestuia persoana cu deficit de atentie invata sa isi ofere singura instructiuni. Cu siguranta ati avut si dumneavoastra momente in care, avand o zi foarte incarcata, v-ati oprit in mijlocul sufrageriei si v-ati spus: Buunn... ce trebuie sa fac acum? Dupa care ati enumerat urmatoarele sarcini pe care trebuia sa le finallizati intr-o perioada de timp. In aceeasi maniera copilasul dumneavoastra se va putea concentra mult mai bine asupra temelor, sa zicem ... De exemplu: atunci cand apuca un pix va verbaliza – acum iau pixul, si succesiv va continua cu ceea ce are de facut – subliniez substantivele! Verific textul din nou! Las pixul jos!   Etc. Va fi mai greu la inceput insa aceasta metoda functioneaza foarte bine. Retineti etapa verificari rezultatelor actiunii!

Atentie si la capacitatea sa de a rezista la diferite tentatii (desene animate, spre exemplu sau invitatia la joaca atunci cand inca nu si-a terminat temele). Responsabilitatea poate fi si o problema de auto-reglare emotionala... insa nu am suficiente informatii pentru a fi sigura ca acest lucru este valabil si in cazul dumneavoastra.

se pare ca pentru baietelul dumneavoastra nu este suficient doar sa ii spuneti ca il iubiti.... ceea ce a pierdut el in primul rand este timpul pe care il petreceati inainte cu el si o parte din atentie. Incercati sa instaurati ritualul ”timpului special”:

Ce presupune acesta? Spuneti-i ca la un moment dat in timpul zilei va avea loc un timp special (in care are voie sa faca orice este placut pentru el si rezonabil pentru dumneavoastra). Apoi spunet-i cu 2 minute inainte ca urmeaza sa inceapa timpul special. Lasati acel timp sa se petreaca. Anuntati din nou cu 2 minute ca timpul se va incheia. Incheiati.... Faceti asta zilnic chiar daca a facut o boacana, oricat de mare! Sub nici o forma renuntati la acest timp special ca pedeapsa.

Succes!

Etraversia si Introversia sunt o dimensiune a personalitatii si reprezinta o tendinta de manifestare comportamentala. Subliniez cuvantul tendinta fiindca nu exista oameni introverti sau extraverti in modul pur ci exista o predispozitie spre una din cele doua, ambele fiind insa prezente ca manifestari intr-o persoana.

Copii cu predispozitie spre extraversie sunt usor recunoscut ca fiind cei care sunt foarte asertivi, se integreaza rapid in grup, le place sa interactioneze si sa vorbeasca cu ceilalti. De aceea sunt usor de abordat dar si de distras, au multi prieteni si se entuziasmeaza usor stiind sa faca acest lucru cunoscut in cel mai colorat mod. Acesti copilasi trebuie sa invete sa puna intrebari pentru a afla mai multe informatii deoarece dezvolta tendinta de a actiona in baza presupunerilor fiindca “a actiona” este adesea pentru ei o urgenta. De asemeni trebuie sa inteleaga diferentele dintre ei si cei cu tendinte spre introversie si mai ales sa stie ca acestea trebuie respectate.

Copii cu predispozitie spre introversie sunt tacuti si prefera jocuri care trebuie realizate in grupuri mici sau chiar individual si nu sunt foarte atrasi de interactiunea sociala. De aceea nici nu au atat de multi prieteni. Este bine sa invete sa vorbeasca mai mult despre ceea ce le trece prin capsor, sa inteleaga diferentele dintre preferintele lor si ale copiilor cu predispozitie spre extraversie si cateva abilitati de relationare (ca spre exemplu modalitatile in care poate initia un contact cu un alt copil), capitol la care risca sa ramana usor in urma.

 cu drag,

Psihoterapeut Borza Raluca

Complexul Oedipian este de origine psihanalitica si indica dorinta inconstienta a baiatului pentru exclusivitatea iubirii mamei sale considerand astfel tatal ca rival pentru dragostea acesteia. Freud considera ca aceasta reprezinta o etapa fireasca si joaca un rol central in dezvoltarea identitatii de gen. Desi este o teorie al carei nume este larg cunoscut chiar si printre cei care nu au cunostiinte de psihologie, aceasta nu este acceptata de toti specialistii si nici macar nu a fost in totalitate imbratisata de cei ce au pasit pe calea deschisa de Freud, fiind tinta a numeroase critici.

Asadar, in cazul unui consult prin care doriti explicarea simptomelor baietelului dumneavoastra, nu va asteptati ca psihologul sau psihiatrul caruia ii cereti ajutorul sa va indice neaparat acest complex. Este insa mult mai probabil sa va vorbeasca in termeni de invatare, comportament, achizitie conforma sau nu cu stadiul de dezvoltare – cadru ce permite stabilirea unor masuri precise de interventie si solutionare a problemelor.

cu drag,

Psihoterapeut Borza Raluca Matilda

Scrasnitul dintilor poat poate fi clasificat fie ca tic motor fie ca bruxism, intrand in categoria parasomniilor (si manifestandu-se in timpul somnului). Numitorul comun este incapacitatea de a fi controlat. In cele mai multe cazuri aceste sunt precipitate sau perpetuate de stres. De cele mai multe ori insa aceste sunt tranzitorii si doar daca frecventa lor este mare trebuie consultat un psiholog sau psihiatru. (pentru ticuri – peste 4 saptamani, aproape zilnic de mai multe ori, pentru bruxism – 2-3 saptamani si/sau daca apar si alte simptome asociate precum oboseala sau iritabilitatea )

cu drag,

Psihoterapeut  Borza Raluca

Sindromul Peter Pan nu este un sindrom recunoscut si nici macar aceptat din punct de vedre medical ci este un termen popularizat de Dan Kiley in cartea sa Peter Pan syndrome: Men Who Have Never Grown Up (traducere “Peter Pan: Barbati care nu au crescut niciodata”) si face referire la personajul lui J.M Barrie, un baietel care refuza sa creasca si care o invata pe Wendy (o mica zana) si pe fratii acesteia sa zboare. Tot in cartea mentionata veti gasi si un alt termen “The Wendy Dilemma: When Women Stop Mothering Their Men” (traducere aproximativa: „dilema lui wendy – cand femeile inceteaza  sa mai fie mame pentru barbatii lor”) cu referire la acele persoane care preiau responsabilitatile care ii revin in fapt „baiatului mare”.

Sindromul Peter Pan apare mult mai frecvent la barbati decat la femei si se caracterizeaza prin expresie exagerata a trairilor emotionale sau in contrast – paralizia emotiilor, stari de joacă ce se transforma in isterie, stari de furie ce devin episoade de razbunare, mici dezamagiri ce se transforma in caderi depresive si auto-victimizare.  

Pornind de aici manifestarile in viata sociala sunt diverse: le este dificil sa isi exprime dragostea sau sa o impartaseasca, amana, se lasa coplesiti de sentimente de vinovatie si nu se pot relaxa, nu pot creea conxiuni reale cu prietenii.Pot dezvolta atitudini de tip „macho”, sa fie foarte gelosi si chiar agresivi.

Numitorul comun al tuturor acestor comportamente este imaturitatea emotionala. De aceea asa-zisul sindromu Peter-Pan este de fapt o problema de inteligenta emotionala si sociala favorizata de un stil parental mult prea protector... undeva in istoricul sau trebuie sa existe o „Wendy” dupa cum mentionam mai devreme. Recadrat astfel, ca problema a inteligentei emotionale si sociale, se poate interveni in ameliorarea acestor simptome prin educatie si dezvoltarea unor abilitati specifice de interrelationare, de managment al comportamentului si emotiilor si cu ajutorul psihoterapiei, se poate realiza modificarea credintelor despre sine, ceilalti si viata ale „baitelului”.

Cu drag,

Psihoterapeut Borza Raluca

Nu va fie teama sa spuneti NU si nici nu va lasati complesita de micile lui suferinte, dezamagiri etc! Copii au nevoie sa stie ce este bine si ce este rau, ce este permis si  ce nu este permis. Atata timp cat o faceti intr-o maniera plina de respect fata de el nu are de ce sa se sperie. Oricum.... daca nu ii spuneti dumneavoastra unde greseste o vor face altii – copii sau adulti din jur (straini de el) si acestia nu vor avea cu siguranta disponibilitatea si empatia dumneavoastra.

Ganditi-va ca sunteti tot timpul un profesor. Asadar stabiliti ce anume nu si-a insusit inca baiatul. Apoi decideti exact ce anume ar trebui sa stie sau sa faca. Functie de ceea ce trebuie invatat, puteti sa ii aratati intai dumneavoastra cum se face, apoi sa jucati cu el un mic rol si ulterior sa ii oferiti oportunitati de exersare  cu ceilalti. Inainte este poate necesar sa ii explicati o regula si sa il ajutati sa gaseasca singur argumente pentru care ea este buna si ar trebui sa o respecte. Ajutati-l sa ”predea” la randul lui acea regula.

Asadar nu-l certati ci discutati.... iata si cateva ocazii care pot facilita astfel de discutii... ele sunt de asemeni metode bune de modificare a comportamentului.

-consecintele naturale: copilul este lasat sa vada ce anume i se intampla daca nu se comporta adecvat. (exemplu – daca nu are grija de jucaria lui si aceasta se strica, nu ii mai cumaparti o alta identica)

-consecintele logice; sunt situtii in care dumneavoastra trebuie sa intrati in scena si sa creati consecinte (de exemplu, spuneti-i ca daca nu isi aduna jucariile le veti pune de-o parte pentru inreaga zi)

-time-out:lasati-l sa stea intr-un loc nu foarte interesant (in termeni de oferta pentru joaca) pentru cateva minute. Acesta nu este un mod de a pedepsi (“treci la colt”) ci o ocazie pe care i- o oferiti pentru a se linisti si a putea discuta calm apoi.

-sistem de recompense: acordati-i o mica recompensa pentru realizarea comportamentului dorit.  (aceste recompense pot sa fie si puncte spre exemplu, nu doar ceva foarte concret si material)

Succes!