Eu am nascut prin cezariana, dupa nastere nu am avut trei zile lapte deloc, eram speriata ca nu aveam nici colostru macar cateva picaturi. Prima data l-am primit pe bebe dupa aproximativ 12 ore cand a trecut efectul anesteziei, am avut rahi-epidurala si mi-au administrat anestezic si cateva ore dupa operatie. Apoi bebe a stat la mine in salon cat timp am dorit eu, toata ziua mai putin noaptea pentru ca lapte tot nu aveam si aveam si dureri. Desi el manca doar lapte praf il puneam la san cat mai des, inainte de a-i da biberonul si intre mese cat de des puteam. Cand am ajuns acasa dupa trei zile de la nastere a inceput sa vina si laptele, i-am mai dat de doua ori lapte praf si de atunci bea doar lapte matern, fara completare , ba am avut si surplus si am pus la congelat cativa litri de lapte. Acum bebe are aproape sapte luni si desi am inceput diversificarea tot laptele matern e preferatul, nu mai accepta de mult nici biberonul, nici macar cu apa. Deci eu cred ca daca e sa ai lapte o sa ai indiferent de tipul de nastere pe care o sa-l alegi, daca nu o sa ai nu cred ca acest lucru se datoreaza operatiei de cezariana . Ideea e sa-l pui la san foarte des sa stimuleze productia si sa se obisnuiasca bebe cu sanul. Mult succes !