Pantazi Iulia

Lovirea copilului implica multe riscuri chiar daca vine ca o metoda de disciplina in combaterea rasfatului si a obrazniciei.

Copiii au nevoie sa inteleaga care-s limitele lor si unde incepe vointa celor din jur. Limitele reprezinta fundatia pentru ca un copil sa se poata controla si sa traiasca armonios intr-o casa si o comunitate.
Limitele mentin copiii in siguranta, clarifica ceea ce este si ceea ce nu este acceptabil, pun bazele pentru ca acestia sa inteleaga regulile din afara casei, ii invata pe copii sa-si canalizeze impulsurile mai puternice in cuvinte si joaca, intaresc rabdare si controlul de sine.

Limitele includ notiunile de granite si intimidate. Copiii trebuie sa se obisnuiasca cu astfel de limite rezonabile fara sa se simta distrusi, respinsi sau neglijati.

Copii au nevoie de dragoste si de disciplina. De disciplina corecta! Nu va entuziasmati copilul ca apoi sa-l pedepsiti pentru ca exagereaza. Aveti grija ca pedeapsa sa fie pe masura greselii. Raspunzand cu violenta la bulgarele aruncat de copilul dvs, mai mult il va rani si-l va enerva decat ii va insufla simtul responsabilitatii.

Asumati-va intrega responsabilitate pentru starea disciplinara in care se afla casa si copilul dvs. Nu este vina copilului ca nu stabiliti limite adecvate. Nu este vina lui ca folositi un ton ridicat drept instrument de educare. Straduiti-va sa nu pedepsiti pentru ca sunteti frustat, iritat sau ati avut o zi grea. Pedepsiti doar atunci cand aveti un motiv intemeiat.

Fiti consecvent! Aceiasi fapta rea va primi aceiasi reactie disciplinara. Parintii trebuie sa fie amandoi pe aceiasi lungime, o casa cu mesaje mixte va bulversa copilul. Cuplurile de parinti ar trebui sa isi completeze reciproc metoda de disciplinare, nu sa le copieze. Cand unul se retrage, altul preia conducerea. Unu-i mai sever, altu-I mai indulgent. Intr-un echilibru impartit al puterii, astfel de tactici dinamice expun copilul unei varietati mai ample de stiluri si experiente de parenting.

Parintii nu trebuie sa-si puna robe sau sa adopte o atitudine aroganta de putere. Parintii chibzuiti cauta sa-si inteleaga metodele de parenting, sa nu fie obsedati de greselile lor cautand noi posibilitati. Scopul este sa profite din disciplina aplicata evitand pedepsele inutile sau daunatoare.

Parintii gresesc adesea cand considera ca disciplina trebuie sustinuta cu furie si intimidare. Compasiunea ramane asul disciplinar. Pentru copiii mici, vederea reactiilor naturale ale parintilor ii ajuta sa-si dezvolte o constiinta ferma. Limitele si pedepsele clare nu au nevoie de o exprimare furioasa.

Odata ce stabiliti o limita, nu va abateti de la ea insa manifestati bunatate si empatie. Lasati loc pentru sentimente firesti ale copilului dvs in legatura cu pedeapsa primita si fata de greseala comisa. Lasati-l sa-si ceara scuze si sa indrepte lucrurile. Lasati-l sa planga!

Disciplina in ajuta pe copii sa scoata tot ce-i mai bun din ei. Ajutandu-i sa se poarte frumos, ii ajutam de fapt sa-si exprime sentimentele pozitive, empatia si respectul.
 

"ADHD este o tulburare biologica, caracterizata printr-un dezechilibru aparut la nivelul creierului, care il impiedica sa functioneze la parametrii normali.
ADHD nu poate fi prevenit, desi cauza exacta a ADHD ramane necunoscuta, cercetarile spun ca ADHD este cel mai probabil de natura genetica insa exista si alte posibile cauze ce tin de mediu si de factori medicali.

Nu putem spune ca toate comportamentele bazate pe neatentie reprezinta punctul de plecare in ADHD.
Majoritatea copiilor sanatosi sunt neatenti, hiperactivi sau impulsivi la un moment sau altul.

Legat de neatentie,  de exemplu, parintii  isi  fac  griji ca la varsta de  de 3 ani copiii   nu pot asculta o poveste de la inceput pana la sfarsit, dar este normal pentru prescolari sa aiba un  timp relativ scurt in care trebuie sa fie  atenti. De asemenea trebuie sa tinem cont ca timpul de asteptare in cazul copiilor este relativ scurt si anume la trei ani pot astepta pana la 3 minute apoi timpul creste cu un minut pentru fiecare varsta asa ca la 6 ani ei pot astepta aproape 6 minute.  Chiar si copiii mai mari si adolescenti pot avea deficit de  atentie, acesta  creste   de multe ori  si depinde de nivelul de interes.  Majoritatea adolescentilor pot asculta muzica sau vorbesc cu prietenii lor  ore,  dar pot fi mult mai putin concentrati  asupra  temelor.

Acelasi lucru este valabil si in cazul de hiperactivitate.  Copiii mici sunt in mod natural energici  - se comporta ca si cum nu ar fi obositi  un timp destul de lung si ei pot deveni chiar mai activi atunci cand sunt obositi, flamanzi, sau cand se afla intr-un  mediu nou. In plus, unii  copii  pot avea  in mod  natural  un nivel de  hiperactivitate mai mare decat altii. In aceste situatii copiii nu ar trebui sa fie clasificati ca avand ADHD doar pentru ca ei  sunt diferiti de  prietenii lor sau fratii lor.

Diagnosticul este stabilit in conditiile in care copilul prezinta sase sau mai multe simptome de deficit de atentie si comportament hiperactiv si impulsiv. Daca vorbim de copilul neatent cu ADHD atunci acesta nu se poate concentra, face adesea greseli din neglijenta, nu asculta pana la capat atunci cand i se adreseaza cineva, nu finalizeaza sarcinile, nu respecta instructiunile, evita efortul intelectual sustinut.

Daca vorbim de copilul hiperactiv cu ADHD atunci acesta trebuie sa prezinte neastampar, vorbire excesiva, agitatie fizica in momente nepotrivite, intreruperea persoanelor care vorbesc si dificultatea in a-si astepta randul.

Chiar si in aceste conditii in care copilul poate prezenta sase simptome, e nevoie de o urmarire atenta. Comportamentele inadecvate trebuie sa persiste minim 6 luni inainte de a se pune diagnosticul, sa fie sesizabile inainte de 6 ani iar copilul sa fie afectat in activitati curente si in mai multe medii (acasa, la scoala, la locul de joaca).

Inainte de a se pune diagnosticul este recomandat a se face o evaluare foarte atenta si care necesita observarea in diferite medii in care functioaneaza copilul."

 

Recompensa trebuie privita ca un stimulent. Exact cum Mos Craciun vine o data pe an, asa si recompensele trebuie date in anumite circumstante.
A face din recompensa un obicei, in timp va transforma copilul intr-unul rasfatat si care va considera ca la orice actiune pe care o face, e nevoie de o recompensa.
Puteti in schimb sa inlocuiti recompensa cu aprecierile verbale si incurajari care sa-i construiasca increderea in sine si sa pastrati recompensele pentru lucruri mai importante.

Copilul cuminte trebuie sa afle si de lucrurile mai putin placute si -cuminti-ale vietii de acasa, de la parinti, tocmai pentru a nu fi expus mai tarziu unor factori de risc precum jignirile, injuriile, injuraturi si alte lucruri si mai grave la care el fiind cuminte si linistit ar putea suferi foarte mult.

Sa vorbiti cu colegul nu e tocmai o optiune buna, copilul dvs va fi expus de-a lungul vietii la nenumarate astfel de comportamente si nu veti fi langa el sa il protejati de fiecare data sau sa il dojeniti pe colegul.
Ar fi indicat sa-l invatati pe copil cum sa reactioneze si cum sa evite astfel de situatii. Un exemplu ar fi sa-i evite compania, nefiind cineva potrivit caracterului copilului dvs.

3 pasi pentru modificarea comportamentului la modul general
Prevenirea comportamentului: folositi strategii proactive de prevenire a aparitiei comportamentelor dificile
Invatarea comportamentelor noi de catre parinti
Furnizarea consecintelor pentru diminuarea frecventei comportamentului dificil folositi strategii reactive ce corespund functiei comportamentului

Tehnici de redirectionare
Atentionarea Verbala
O atentionare verbala este un raspuns verbal riguros si este acordata pentru a indica faptul ca acel comportament este inacceptabil.
Ex: a spune unui copil-mainile jos, cand este pe cale sa loveasca pe cineva
Atentionarile verbale ar trebui sa fie scurte si directe, fara a ridica tonul!

2 tipuri de time-out:
1.De excludere: copilul este dus intr-o camera de time out sau intr-o zona bine delimitate. Scoaterea completa din mediu nu este recomandata.
2.De ne-excludere: copilului i se permite sa ramana in mediu, intr-o zona special destinata, dar nu i se permit alte activitati

Un comportament este dezadaptativ la copil atunci cand:
Impiedica procesul de asimilare a informatiilor;
Impiedica adaptarea sociala;
Interfereaza cu procesul terapeutic si implicit cu procesul de invatare;
Blocheaza dezvoltarea unor abilitati noi sau exersarea celor deja insusite intr-un stadiu primar;
Reprezinta un pericol atat pentru copil cat si pentru cei din jur.

Daca ne confruntam cu schimbarea activitatii favorite, este mai probabil sa asistam la o criza isterica sau cel putin de opozitie.
Declansatorii acestor comportamente pot fi:
Schimbarea mediului;
Schimbarea rutinei zilnice (schimbarea unui traseu catre un loc cunoscut);
Schimbarea activitatii favorite;
Lipsa intelegerii nevoilor sau dorintelor de catre persoanele din jur.

De obicei Copilul isi doreste obtinerea atentiei si a dragostei, ca urmare a manifestarilor isterice sau a comportamentului de negare sau opozitie.

•    Este foarte greu de explicat si sa-I faceti sa inteleaga de ce nu trebuie sa doarma in patul parintilor  “de astazi sau de maine”.
•       Unii copiii au adevarate insomnii . In unele situatii ii vom convinge  sa se joace linistit in patul lor si le vom spune ca noi suntem aproape in camera alaturata si ca somnul o sa vina.  Teama de a dormi singur exista si daca va spun ca le este frica va rog sa-i credeti.
•    Incercati sa le explicati in timpul zilei , amenajati-i  camera impreuna cu el, decorati-o cu lucrurile care-i fac placere si pe care le considera personale, puteti sa-i lasati daca este posibil animalul de companie (daca nu prezinta pericol), copiii au nevoie de prieteni. Asigurati-i ca ii iubiti si seara le veti spune povesti la marginea patului nu in pat langa ei, acestea il vor ajuta.
•    Unii copiii doresc sa imparta patul cu un parinte (de preferat mama), altii cu ambii parinti. Aceste comportamente se intaresc de obicei cand copilul este bolnav si parintii il iau in patul lor.
•    La  varsta de 5-6 ani copiii sunt curiosi, vor sa stie ce se intampla in patul parintilor. Manifesta oarecum un sentiment de gelozie si atunci nu vor sa doarma singuri sau vin noaptea in control.
•    Daca comportamentele se repete noaptea nu exista prea multe solutii deoarece copilul nu intelege ca mama si tata dorm in patul lor si ca el acum este mare si trebuie sa stea singur.  Copilul trebuie recompensat pentru fiecare perioada de timp in care doarme singur. Recompensele nu sunt intotdeauna cele materiale, veti prelungi timpul de poveste sau cel de joaca.
•    Incercati sa evitati trimiterea cu fermitate a copilului in patul lui!
•    In situatia in care va simtiti depasiti nu ezitati sa apelati la recomandarile specialistilor, tehnicile terapeutice va vor ajuta.

Iulia Pantazi
Pshiholog principal clinician
 

Din prima zi cand a ajuns acasa. In realitate unii parinti fie din dragoste foarte mare pentru bebelus sau daca exista anumite probleme legate de starea mamei dupa nastere sau poate bebelusul are anumite probleme legate de disconfort il aseaza in patul lor. 

La inceput lucrurile sunt simple insa pe masura ce copilul creste el nu mai doreste sa schimbe locul in care a fost obisnuit. La varste  mici orice schimbare trebuie facuta cu o perioada de adaptare, modificarile bruste conduc la aparitia comportamentelor de tip anxios  deoarece copiii  nu au  inca construite toate mecanismele de aparare care sa-i  poata ajuta sa inteleleaga  ce se intampla cu ei. Apare frica si refuzul ca forme de autoaparare.

Raportat la varsta numarul de ore de somn este diferit, astfel incat un nou nascut poate dormi pana la 16 -22 ore pe zi, la un an 14 ore iar la 3 ani 12 ore de somn.

Copiii mici de 6 luni dorm de 3-4 ori pe zi apoi in jurul varstei de 1 an de 2 ori pe zi ajungand la 3-4 ani chiar sa nu mai fie nevoie de somnul de peste zi.

Plecand de la cele de mai sus parintii uneori la varsta de 3-4 ani considera somnul obligatoriu din timpul zilei si nu tin cont de de faptul ca unii copii isi asigura numarul de ore de somn in timpul noptii ceea ce-i poate comferi o buna functionalitate.

Acesta este unul din motivele pentru care copiii fac crize de opozitie cand sunt dusi la culcare ziua. Recomandarea specialistilor este ca nu trebuie sa-i fortam pe copiii sa doarma ziua daca acestia nu dau semne de oboseala si nu devin irascibili.

Referitor la dezvoltarea limbajului sunt foarte multe de spus. Noi stim cu totii cat este de importanta modalitatea de a ne exprima verbal deorece este cea mai usoara forma de a ne intelege. Din acest motiv ceea mai mare dorinta a parintilor este cea legata de verbalizare si ar trebui sa fie si un indiciu de ingrijorare daca copilul nu realizeaza acest lucru intr-o maniera constienta si adaptata varstei la care se afla copilul lor.

Inca de la varsta de 6 luni apar primele  sunete legate, baia de limba ca apoi la opt luni triada de silabe ta,ta,ta sau ba,ba,ba etc. Toate aceste emisii vor conduce la varsta de un an la cuvinte precum mama, tata, baba, papa etc si la varsta de un an si opt luni copilul sa incerce sa lege cuvintele in propozitii simple sau sa asocieze cuvintele cu actiuni simplu de tipul hai pa, mama papa , pa ...cu indicatie.

Daca observati ca nu se intampla toate aceste comportamente pana la varsta de 1 an si 8 -10 luni sesizati medicul copilului,  evaluati la un specialist daca asociat cu intarzierea limbajului exista si alte comportamente  care sa va ingrijoreze.

In cazul in care ati ajuns la 3 ani interventia de recuperare este putin mai dificila deoarece va trebuie o persoana specializata in acest tip de terapie.


Parintii au calitatea de fi primii observatori!


Iulia Pantazi
Psh.princ.psihologie clinica