Cu câteva decenii în urmă, mulţi părinţi — încurajaţi de „ideile inovatoare“ legate de educarea copiilor — credeau că este „interzis să interzici“. Faptul de a le impune limite copiilor, se temeau ei, le-ar pricinui traume şi frustrare. Bine intenţionaţii consilieri în probleme de creştere a copiilor insistau ca părinţii să nu le administreze copiilor decât cea mai delicată corecţie. În prezent însă, numeroşi dintre aceşti experţi reconsideră rolul disciplinării, iar părinţii îngrijoraţi sunt în căutarea unor lămuriri cu privire la acest subiect. În tot acest timp însă, Biblia a oferit sfaturi clare şi rezonabile cu privire la creşterea copiilor. Acum aproape 2 000 de ani, aceasta a spus: „Taţilor, nu-i iritaţi pe copiii voştri, ci continuaţi să-i creşteţi în disciplina şi normele de gândire ale lui Dumnezeu“ (Efeseni 6:4). Substantivul grecesc tradus prin „disciplină“ înseamnă „creştere, învăţare, educare“. Biblia spune că o asemenea disciplină, sau educare, este o dovadă a iubirii părinteşti (“Cine îşi reţine nuiaua îşi urăşte fiul, dar cine îl iubeşte caută să-l disciplineze” - Proverbele 13:24). Copiii se dezvoltă armonios dacă au norme morale clar definite şi un simţ dezvoltat al binelui şi răului. Disciplinarea le spune că părinţii se îngrijesc de ei şi de ce fel de persoane vor deveni.

          Însă de autoritatea părintească — sau de „nuiaua disciplinei“ — nu trebuie să se abuzeze niciodată. În acest context, folosirea nuielii pentru a disciplina nu înseamnă neapărat a-l bate pe copil cu ea. Mai degrabă, reprezintă mijloacele de corecţie, oricare ar fi acestea. Pentru a-şi corecta un comportament greşit, unii copii au nevoie doar de o mustrare spusă cu blândeţe, în timp ce alţii trebuie mustraţi cu mai multă severitate. Disciplina rigidă sau severă administrată fără pic de iubire este un abuz de autoritate din partea părinţilor şi poate să zdrobească spiritul copilului. Pe de altă parte, disciplina echilibrată, administrată în mod corect, le transmite copiilor că părinţii lor îi iubesc şi că nu le este indiferent ce fel de persoane vor deveni când se vor face mari. Biblia îi sfătuieşte pe părinţi: „Nu vă corectaţi copiii peste măsură, altfel veţi scoate tot sufletul din ei“ (Coloseni 3:21, Phillips). Ea recunoaşte şi faptul că pedeapsa fizică nu este întotdeauna cea mai eficientă metodă de învăţare. În Proverbele 17:10 se spune: „O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decât o sută de lovituri pe cel nebun“. În plus, Biblia recomandă disciplinarea preventivă. În Deuteronomul 11:19 părinţii sunt sfătuiţi să profite de orice moment pentru a le insufla valori morale copiilor lor. (Deuteronomul 6:6, 7 – “Aceste cuvinte pe care ţi le poruncesc astăzi să fie în inima ta, să le inculci fiului tău şi să vorbeşti despre ele când eşti acasă şi când umbli pe drum, când te culci şi când te scoli.”)

         Sfatul universal valabil pe care li-l dă Biblia părinţilor este clar. Copiii au nevoie de o disciplinare iubitoare şi permanentă. Dacă am compara creşterea copiilor cu construirea unei case, atunci disciplina ar fi una dintre uneltele de construcţie. Când se folosesc de ea cum trebuie, părinţii pot clădi calităţi de dorit în copilul lor şi-l pot echipa să facă faţă încercărilor vieţii.

        „Copiii învaţă să aibă respect de sine şi autocontrol dacă au parte atât de iubire, cât şi de disciplinare din partea părinţilor lor“, se afirmă într-o ştire publicată în ziarul The Gazette din Montreal (Canada). Ce înseamnă acest lucru? Potrivit psihologului Constance Lalinec, din Montreal, este foarte importantă stabilirea unor limite clare cu privire la comportamentul copilului. Lalinec, care lucrează cu copii şi familii, precizează că, „atunci când îi scutim pe copii de consecinţele acţiunilor lor, de fapt îi privăm de multe ocazii de a învăţa“. Toleranţa poate avea un efect negativ asupra dezvoltării copilului. Un alt sfat biblic, care s-a dovedit a fi eficient de-a lungul timpului în privinţa creşterii copiilor, este:„Felul vostru de vorbire să fie: «Da, da; nu, nu»“ (Matei 5:37). Odată ce au fost stabilite anumite reguli rezonabile şi copiii noştri le înţeleg, trebuie sa le aplicam cu promptitudine şi consecvenţă. E important sa ne susţineţinem cuvintele cu acţiuni corespunzătoare. Acest lucru le transmite un mesaj clar copiilor cu privire la regulile şi aşteptările părinţilor, şi anume că ceea „ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Galateni 6:7). Menirea disciplinării iubitoare şi corespunzătoare este ca copiii să înveţe să respecte regulile şi să suporte dezamăgirea şi întârzierea recompenselor, astfel încât să poată cultiva calităţi de care au nevoie pentru a deveni adulţi echilibraţi, cu simţul răspunderii.

Si eu sunt mama a doua fetite si tocmai de aceea caut si eu informatii demne de incredere pentru a le putea educa si creste cat mai bine. Stiu ca viitorul si fericirea lor depinde de startul pe care noi parintii li-l oferim, de baza pe care noi o creem. Eu personal am gasit indrumare si sfaturi eficiente citind si studiind Biblia. Ma gandesc ca din moment ce Dumnezeu este cel ce ne-a creeat oare nu El este cel care stie cel mai bine cum sa procedam pentru a avea succes in viata de familie? Sper ca aceste informatii sa iti fie de folos. Eu iti doresc succes din tot sufletul, ca de la mamica la mamica! Putem oricand discuta despre astfel de subiecte, asa cum spuneam, e un lucru care ma preocupa foarte mult si pe mine.

CĂUTAŢI pe Internet sfaturi pentru îngrijirea copiilor şi într-o clipă vă vor apărea milioane de referinţe. Dacă aţi petrece doar un minut citind din fiecare articol, copilul vostru s-ar face mare şi ar pleca la casa lui, înainte ca voi să fi terminat. Astăzi, tot mai mulţi apelează la Internet. Însă probabil vă întrebaţi cât de demne de încredere pot fi sfaturile găsite aici. Există motive întemeiate să fim prudenţi. În fond, chiar ştim cine sunt cei care ne dau sfaturi online? Cât de bine s-au descurcat ei cu propriii copii? Fără îndoială că trebuie să fim atenţi când e vorba de lucruri care ne afectează familia. Aşadar, care este situaţia părinţilor de astăzi? Ca să vorbim deschis, mulţi sunt nedumeriţi, fiind puşi mai mult ca niciodată în faţa unei avalanşe de sfaturi, opinii şi idei contradictorii. Totuşi, nu toţi au sentimentul că merg în derivă. Părinţi de pe toate meridianele globului se folosesc de o sursă străveche de înţelepciune care se dovedeşte încă un izvor de sfaturi de încredere.Sursa supremă de sfaturi în ce priveşte creşterea copiilor este Dumnezeu, Întemeietorul familiei (Efeseni 3:15). Dumnezeu este adevăratul specialist. El oferă în Cuvântul său, Biblia, sfaturi practice şi demne de încredere, care dau realmente rezultate. Aplicarea lor însă depinde de noi.

În Deuteronomul 6:7 se spune: „Să le întipăreşti [principiile biblice] fiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula“. Întelegem de aici că pentru a aplica acest sfat trebuia să petreacem timp cu copiii nostrii. Poate că vă gândiţi: Uşor de spus, greu de făcut. Când e nevoie de două salarii pentru a satisface necesităţile familiei, cum pot părinţii ocupaţi să petreacă mai mult timp cu copiii lor? Torlief, al cărui fiu este la rândul lui tată, spune că soluţia se află tot în versetul din Deuteronomul. Luaţi-vă copiii cu voi oriunde mergeţi, iar ocaziile de a discuta cu ei vor apărea de la sine. „Eu şi fiul meu ne ocupam împreună de treburile gospodăreşti“, spune Torlief. „Luam masa împreună, mergeam în excursii cu toată familia.“ Rezultatul? „Fiul nostru s-a simţit întotdeauna liber să vorbească cu noi.“

Ce pot face însă părinţii când se întrerup liniile de comunicare şi conversaţiile devin incomode? Asemenea situaţii pot apărea pe măsură ce copiii cresc. Însă şi de data aceasta soluţia constă în a petrece mai mult timp cu ei. Soţul lui Catherine, Ken, îşi aminteşte de perioada când fiica lor, ajunsă la vârsta adolescenţei, s-a plâns că nu o ascultă când îi vorbeşte. Majoritatea adolescenţilor se plâng de acest lucru. Ce se poate face? Ken îşi aminteşte: „M-am hotărât să petrecem mai mult timp doar noi doi, discutând despre ideile, sentimentele şi nemulţumirile ei. Acest lucru ne-a ajutat foarte mult“ . Însă Ken consideră că metoda a dat rezultate deoarece comunicarea era ceva obişnuit în familia lor. „Între mine şi fiica mea au existat întotdeauna relaţii bune, aşa că ea s-a simţit liberă să-mi vorbească“, spune Ken.

Surprinzător, potrivit unui studiu recent, adolescenţii reclamă de trei ori mai mult decât părinţii lor că aceştia nu petrec suficient timp cu ei. Prin urmare, de ce să nu urmaţi sfatul Bibliei? Petreceţi cât mai mult timp posibil cu copiii voştri: în timpul liber sau când lucraţi, acasă şi în călătorie, dimineaţa la sculare şi seara, înainte de culcare. Luaţi-i cu voi ori de câte ori este posibil. Aşa cum reiese din Deuteronomul 6:7, nimic nu poate înlocui timpul pe care îl petreceţi cu copiii voştri.

Mario, tată a doi copii, face o recomandare similară: „Oferiţi-le copiilor multă iubire şi citiţi împreună cu ei“. Acest sfat însă nu are în vedere simpla stimulare a minţii copiilor. Trebuie să-i învăţaţi să discearnă binele şi răul. Biblia îi sfătuieşte pe părinţi: „Nu vă iritaţi copiii, ci creşteţi-i cu tandreţe potrivit adevăratelor învăţături şi sfaturi creştine“ (Efeseni 6:4, Weymouth). Multe familii de azi nu pun accent pe educaţia morală. Unii consideră că tinerii vor fi capabili să-şi aleagă singuri valorile când vor fi mari. Însă vi se pare logic acest lucru? Aşa cum trupul tânăr are nevoie de hrană corespunzătoare pentru a creşte sănătos şi puternic, tot aşa mintea şi inima au nevoie de instruire. Dacă nu sunt învăţaţi de acasă valorile morale, copiii vor adopta cu siguranţă concepţiile colegilor de şcoală, ale profesorilor sau cele promovate de mass-media.

Un alt principiu foarte util în creşterea copiilor este enunţat de apostolul Pavel. El şi-a îndemnat colaboratorii creştini: „Rezonabilitatea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii“ (Filipeni 4:5). Acest lucru înseamnă, desigur, şi să le permitem copiilor noştri să vadă că suntem rezonabili. Aşadar, ce rol joacă rezonabilitatea în educarea copiilor? Deşi îi ajutăm cât putem, nu le controlăm fiecare acţiune. Jeff, menţionat anterior, face o observaţie practică: „Când copiii noştri s-au făcut mai mari, un bun prieten ne-a vorbit despre situaţia lui. El remarcase că era deseori nevoit să spună nu cererilor copiilor săi, lucru care îi descuraja şi îi făcea să se simtă îngrădiţi. Pentru a evita această situaţie, el recomanda să căutăm ocazii de a spune da. Sfatul lui ni s-a părut foarte bun, aşa că am căutat ocazii ca fiii noştri să fie împreună cu alţi copii în împrejurări cu care noi eram de acord. Astfel, le spuneam noi: «Cutărică face asta sau asta. Vrei să te duci şi tu?» Sau, dacă ne cereau să-i ducem în vreun loc, făceam efortul să mergem cu ei chiar dacă eram obosiţi. Procedam aşa doar ca să nu le spunem nu“. De fapt, aceasta înseamnă să fii rezonabil: să fii imparţial, plin de consideraţie şi flexibil, fără a face compromis de la normele Bibliei.

Si eu am doua fete, una din ele ajunsa acum la varsta pubertatii, iar astfel de sfaturi mi-au fost de un real ajutor. Continui sa aplic sfaturile Bibliei fiindca fetele mele sunt cea mai importanta investitie a mea in aceasta viata iar Biblia este fara doar si poate cea mai INTELEAPTA sursa de indrumari. Mult succes.

Copiii vor să-şi cunoască ambii părinţi şi au nevoie să se simtă doriţi, nicidecum să creadă că au venit pe lume în urma unei întâmplări nefericite. Vorbind cu respect despre celălalt părinte şi dându-i copilului răspunsuri potrivit vârstei sau necesităţilor lui, îi poti oferi dovezi că este iubit. Nu trebuie să uiti că relaţia dintre parinti şi copii va influenţa foarte mult părerea pe care şi-o formează aceştia despre iubire, autoritate şi putere.

Specialiştii afirmă că in acest caz asocierea cu bărbaţi adulţi le poate aduce foloase copiilor. Deci, interesul sincer şi echilibrat al unui unchi sau unui vecin, faţă de copil poate fi benefic, el va trage foloase din asocierea sănătoasă cu astfel de bărbaţi.

Oricât de dură ti-ar putea fi viaţa, trebuie sa sti ca părinţii fără partener pot avea, şi mulţi chiar au, succes în viaţa de familie. Aceasta depinde mult de normele după care se ghidează şi de cât de mult respectă ei aceste norme. Părinţii fără partener trebuie să fie atât mamă, cât şi tată pentru copii lor, sarcină care pentru nimeni nu este câtuşi de puţin uşoară. Şi nu uita, copiii sunt imitatori din naştere. Ei învaţă cum să devină adulţi responsabili urmărind ceea ce fac adulţii responsabili. Aşadar, contează foarte mult modelul pe care il oferi copilului.

Sociologului Charles Murray spune: „Un copil care are mamă, dar nu are tată, care trăieşte într-un mediu în care există mame, dar nu există taţi, judecă prin prisma a ceea ce vede. Puteţi să trimiteţi asistenţi sociali sau profesori sau slujbaşi ai bisericii să-i spună unui tânăr că va trebui să fie un tată bun pentru copiii săi atunci când va creşte. Dar acest tânăr nu va înţelege ce înseamnă aceasta decât atunci când va vedea aşa ceva“. Biblia in Psalmul 68:5 îl descrie pe Dumnezeu ca fiind „tatăl orfanilor“(Tată al orfanilor de tată şi judecător al văduvelor este Dumnezeu în locuinţa sa sfântă.). Mamele care apelează la Dumnezeu pentru sfaturi găsesc în El cel mai bun exemplu demn de urmat în relaţiile cu copiii lor.

Mult succes!